Prinţii Spaniei vor primi, drept cadou de aniversare, un tablou pictat de un artist român
Prinţii moştenitori ai Spaniei, prinţul Felipe şi soţia sa, Letizia, vor primi un tablou cu portretele lor, pictat de un artist român din Madrid, cu ocazia împlinirii a cinci ani de la căsătorie, potrivit corespondentului Radio România Actualităţi.
Tabloul pictorului român Romeo Niram are dimensiunile de 2 pe 1,60 metri, iar rama, realizată de artistul Bogdan Ater, este o reproducere a "Porţii sărutului" de Constantin Brâncuşi. Criticul de artă Begonia Fernandez, profesor la Universitatea Autonomă din Madrid, spune că lucrarea este o surpriză, pentru că nimeni nu a văzut portretele.
"Cred că este, în afară de o idee foarte bună şi o lucrare foarte
frumoasă, o legătură între o parte fundamentală a culturii române, cum
este Brâncuşi şi "Poarta sărutului", cu simbolistica ei, cu portretul
unui cuplu care, cu mai mare sau mai mică plăcere pentru public, se
presupune că s-a căsătorit din dragoste, pentru că au existat multe
piedici pentru această nuntă", a precizat Begonia Fernandez.
Pentru a putea să le ofere tabloul principilor de Asturias, pictorul
Romeo Niram va fi numit membru al Gărzii Regale, iar ceremonia de
înmânare a lucrării va avea loc în 27 mai.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 





Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin
AUSTRALIA bebelus cazut la metrou









Feedback

