China a adoptat o lege pentru susţinerea energiei regenerabile

China a adoptat o lege pentru susţinerea energiei regenerabile
Adunarea naţională populară (parlamentul, n.r.) a Chinei a adoptat o lege care obligă în special societăţile de distribuţie să cumpere toată electricitatea produsă de sectorul energiei regenerabile, într-un demers împotriva încălzirii globale, scrie AFP.
Legea revizuită va intra în vigoare din aprilie 2010, iar societăţile care nu vor aplica modificările aduse vor fi nevoite să plătească amenzi ce se ridică la dublul pierderilor economice ale producătorilor de energie solară, eoliană sau hidraulică.
La mai puţin de zece zile de la reuniunea de la Copenhaga, China şi-a revizuit acţiunile privind energia regenerabilă, pentru a proteja prin lege angajamentul Chinei de reducere voluntară e emisiilor de dioxid de carbon, a spus vice-preşedintele comisiei de mediu a parlamentului, Ni Yuefeng.
Pe de altă parte, oficialii chinezi au dat din nou asigurări că \"atitudinea primului ministru Wen Jiabao de la Copenhaga a demonstrat determinarea şi încrederea guvernului chinez\".
Cel mai mare poluator al lumii, China, s-a opus la Copenhaga adoptării obiectivelor ce reduc emisiile de gaze cu efect de seră şi a atras astfel critici din partea unor ţări occidentale. China s-a angajat să îşi reducă \"amprenta carbonică\" (emisiile de poluare ca unitate în PIB) de la 45% la 40% până în 2020, conform unui raport din 2005.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














