Iulian Comanescu: Imaginile par reale, dar contează mai puţin ce s-a întâmplat cu adevărat

Iulian Comanescu: Imaginile par reale, dar contează mai puţin ce s-a întâmplat cu adevărat
Consultantul media crede că imaginile vor avea un impact asupra rezultatului alegerilor, fiindcă românii sunt o naţie destul de pudică.
\"Imaginile par reale, dar pentru a obţine o opinie competentă asupra întregii poveşti trebuie consultat un specialist în montaj şi efecte speciale, iar eu nu sunt aşa ceva. Din păcate, acum contează mai puţin ce s-a întâmplat cu adevărat, fiindcă povestea a fost pusă în circulaţie şi dezminţirile nu mai contează, oricât de categorice vor fi, dacă vor fi. Episodul va avea un efect asupra rezultatului alegerilor, fiindcă românii sunt o naţie destul de pudică, ca să nu spun ipocrită. Vor fi indignaţi inclusiv votanţii care şi-au lovit copiii în trecut şi, cred, mai ales femeile, care sunt frecvent lovite de bărbat mai ales în anumite zone, mai puţin civilizate, ale ţării\", spune Iulian Comanescu, consultant media şi project manager presa.nu.
Acesta face şi o paralelă. \"Interesant este că media din România a procedat exact ca în episodul care lovea în tabăra opusă, al înregistrărilor Roşca Stănescu-Chirieac-Macovei. Gardianul \"a intrat în posesia unei înregistrări\" exact la fel cum intrase acum câteva săptămâni şi Curentul \"în posesia alteia\". Nu a cerut reacţia celui incriminat înaintea publicării, iar faptul că Realitatea TV l-a confruntat pe Traian Băsescu în direct cu imaginile, fără a-l avertiza, este discutabil din punctul de vedere al metodei jurnalistice. Încă odată, presa din România preferă viteza şi efectele-şoc în faţa relevanţei şi nu trebuie să ne mirăm dacă astfel de poveşti se vor solda cu pierderi de credibilitate nu numai pentru Traian Băsescu\", a susţinut Comanescu.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














