VIDEO / O monumentală greşeală de arbitraj duce Franţa la Mondiale!

VIDEO / O monumentală greşeală de arbitraj duce Franţa la Mondiale!
\"Cocoşii\" au marcat în prelungiri golul calificării, contra Irlandei, însă reuşita lui Gallas a fost precedată de ofsaid la Squillaci şi henţ la Thierry Henry.
Cel mai mare furt al preliminariilor pentru CM 2010 s-a petrecut la Paris. Victimă, Irlanda. Returul de pe Stade de France al barajului de calificare la turneul din Africa de Sud a fost marcat de o uluitoare greşeală de arbitraj, care a decis nedrept destinul a două naţionale iar dacă Les Bleus vor merge pe nedrept la Mondiale, irlandezilor nu le rămâne decât să spumege de furie şi frustrare.
Înfrânţi cu 0-1 la Dublin, ei şi-au reparat în minutul 33 al returului greşeala din prima manşă, înscriind prin Robbie Keane. Meciul s-a dus în prelungiri, iar în minutul 102 s-a petrecut cea mai comentată fază a calificărilor, golul care-i duce pe francezi pe Continentul Negru fiind precedat de ofsaid şi henţ.
O lovitură liberă executată de Malouda din apropierea centrului terenului l-a surprins în afara jocului pe Sebastien Squillaci, iar apoi mingea a ajuns la Thierry Henry, care a dirijat-o într-un mod grosolan, cu mâna, spre Gallas, care a înscris cu capul.
La sfârşitul jocului, Henry avea să declare: \"Sunt onest şi trebuie să recunosc. Da, am atins mingea cu mâna. Dar eu nu sunt arbitru\".
Vezi aici controversata fază
CITEŞTE ŞI:
Mâna lui Dumnezeu duce Franţa în Africa de Sud
Robbie Keane: \"Probabil că Blatter şi Platini şi-au dat sms-uri! Sunt încântaţi de rezultat\"
Irlanda cere rejucarea meciului cu Franţa, din barajul CM 2010
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














