A fost creat aparatul care detectează bolile cardiace sau impotenţa cu ani înainte de apariţia simptomelor

A fost creat aparatul care detectează bolile cardiace sau impotenţa cu ani înainte de apariţia simptomelor
Cu toţii ştim că dacă mâncăm sănătos, facem exerciţii fizice regulat şi consumăm cantităţi moderate de alcool există şanse mai mici să fim diagnosticaţi cu o boală cardiovasculară. Însă nu există nicio garanţie în acest sens. Acest lucru se va schimba însă în viitor. Oamenii de ştiinţă au creat un mecanism care detectează probleme precum boli cardiace, diabet şi chiar impotenţă cu câţiva ani înainte de apariţia primelor simptome ale bolii.
Mecanismul creat de cercetători detectează primele semne ale unei boli cardiace, diabet sau impotenţă prin evaluarea stării de sănătate a pereţilor arterelor. El constă din doi senzori de mărimea unui deget care sunt plasaţi pe indecşi, pentru a detecta neregularităţile fluxului sangvin.
Apariţia unor asemenea neregularităţi indică o afecţiune a endoteliului. ''Problemele cardiace încep la endoteliu. Aici apar semnele unei afecţiuni cu mult timp înainte de apariţia primelor simptome. Testarea endoteliului ne-ar permite să îi identificăm pe cei care prezintă risc de îmbolnăvire şi să începem tratamentul mai devreme'', explică John Deanfield, profesor de cardiologie la spitalul Great Ormond Street şi expert renumit în boli cardiovasculare.
Mecanismul este fabricat în Israel, iar compania producătoare susţine că este folosit în centrele de cercetare din peste 40 de ţări. În luna iulie a acestui an a fost aprobat pentru utilizare în Japonia. Aparatul este în prezent utilizat şi de medicii de la Clina Mayo din Statele Unite ale Americii.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























