Bugetul UE înregistrează prea multe erori privind plăţile, potrivit Curţii Europene de Conturi

Bugetul UE înregistrează prea multe erori privind plăţile, potrivit Curţii Europene de Conturi
Aproape 2,7 de miliarde de euro, cheltuiţi de Comisia Europeană pentru politici de ajutare a regiunilor defavorizate din UE, în perioada 2000-2006, nu ar fi trebuit niciodată plătite, a anunţat marţi Curtea Europeană de Conturi.
Instanţa de control califică însă conturile UE drept "de încredere" şi
consideră că "nivelul neregulilor a scăzut în ansamblu", potrivit
raportului privind bugetul UE pentru anul 2008, în care
sunt contabilizate cheltuielile.
"Plăţile greşite sunt, însă, în continuare prea mari în unele domenii,
în special al (fondurilor pentru - n.red.) coeziune", a spus
preşedintele Curţii Europene de Conturi, Vitor Caldeira, într-o
conferinţă de presă organizată la Bruxelles.
Raportul vizează gestionarea fondurilor comunitare de către CE,
responsabilă cu aplicarea bugetului, a precizat el.
Principalele probleme sunt înregistrate la fondurile de coeziune, care
ocupă a doua poziţie ca mărime în bugetul UE pentru finanţarea
ajutoarelor pentru regiunile defavorizate (45 de miliarde de euro în
2008), după agricultură (55 de miliarde de euro). România apare,
împreună cu Bulgaria şi Marea Britanie, ca având cele mai multe erori
şi deficienţe în administrarea fondurilor agricole.
"Cel puţin 11% din sumele virate în perioada 2000-2006 nu ar fi trebuit
să fie (plătite -n.red.). Acest lucru reprezintă aproape 24 de miliarde
de euro", a declarat Caldeira. "Este vorba de sume care nu au fost
cheltuite corect", a precizat el.
Curtea de Conturi nu evocă, însă, fraude, ci erori, care pot fi
consecinţa unor "reguli şi reglementări prea riguroase sau prea
complexe", a explicat Caldeira.
"Obiectivul este cea mai bună utilizare posibilă a fondurlor
comunitare, fără a acapara prea multe resurse pentru a le gestiona", a
subliniat el.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














