Marian Iancu: Îi rog pe fani să fie alături de Ioan Ovidiu Sabău

Marian Iancu: Îi rog pe fani să fie alături de Ioan Ovidiu Sabău
Preşedintele CA al FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, marţi, că Ioan Ovidiu Sabău are parte de susţinere totală din partea conducerii clubului şi i-a rugat pe suporteri să fie alături de tehnician pentru că acesta are nevoie de sprijin, se arată într-un comunicat al formaţiei de pe Bega.
"Îi rog pe fani
să fie alături de Ioan Ovidiu Sabău şi să îi acorde acelaşi timp şi
aceeaşi încredere pe care le-au oferit fostului tehnician Duşan Uhrin.
Toate acestea în contextul în care, în primul an de activitate, Uhrin a
terminat campionatul pe locul 6, iar situaţiile sunt similare. Lotul
nostru necesită o întinerire, aşa cum la acel moment avea nevoie de
transferuri. I-am cerut lui Neluţu Sabău să promoveze tineri în prima
echipă şi, în acelaşi timp, ne-am asumat şi obiective de performanţă.
Ioan Ovidiu Sabău are susţinere totală şi nu va duce singur povara
nereuşitelor, atunci când apar. Probabil suntem singurul club cu un
astfel de plan, pe termen mediu şi lung, fapt pentru care vă rog să
fiţi alături de noi", a spus Iancu.
Oficialul timişorenilor a ţinut să precizeze că media de vârstă a
lotului antrenat de Ioan Ovidiu Sabău este de 24 de ani, iar în
următorul sezon aceasta va scădea la 23 de ani, pentru că se încearcă
pregătirea jucătorilor pentru viitor. "Vom face şi transferuri
punctuale, în funcţie de posibilităţile financiare şi de performanţe.
În acelaşi timp, vom pregăti şi generaţia pentru anul 2013, care va
asigura continuitatea la echipa mare.
În altă ordine de idei, Marian Iancu a mai anunţat că formaţia de pe
Bega a decis ca suporterii care şi-au achiziţionat abonamente pentru
sezonul 2009-2010 să primească gratuit, nominal, câte un abonament
pentru ediţia viitoare a Ligii I. Măsura se încadrează în planul
clubului de a readuce suporterii la stadion, alături de echipă, la fel
ca şi aceea de reducere a preţului biletelor.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














