Chiriaşii ANL din Negreşti-Vaslui, obligaţi să plătească chiria în avans pe 10 luni

Chiriaşii ANL din Negreşti-Vaslui, obligaţi să plătească chiria în avans pe 10 luni
Autorităţile din oraşul vasluian Negreşti au condiţionat tinerii care au primit locuinţe ANL să plătească anticipat chiria pentru zece luni, pentru a putea racorda blocul la energie electrică.
Potrivit primarului oraşului Negreşti, Ioan Cozma, cele 36 de
apartamente ANL din Negreşti au fost finalizate, dar tinerii nu se vor
putea muta, pentru că blocul nu este racordat la energie electrică şi
nici termică. Tinerii trebuie să scoată din buzunar câte 1.000 lei,
pentru a semna contractul de închiriere, altfel vor pierde locuinţa.
"Ne-am gândim să luăm chiria anticipată pe câteva luni, ca să putem
racorda imobilul la curent electric. Ştiu că sunt familii destul de
nevoiaşe dar până la urmă nu există alternativă, dacă nu vor avea bani,
nu vor primi locuinţă. Nu ştiu dacă sună a şantaj sau nu, dar nu este
un bloc de locuinţe sociale, este un bloc ANL cine are bani se mută,
cine nu are, nu se mută. Nu este un moft al meu este o chestiune de
forţă majoră pentru care nu am găsit altă alternativă, nu trebuie să vă
miraţi de soluţie, având în vedere că Negreştiul este cel mai sărac din
ţară", a declarat primarul Ioan Cozma.
Tinerii care au primit apartamente susţin că vor face imposibilul
pentru a face rost de suma necesară, astfel încât să nu piardă
locuinţele. Racordarea blocului la energie electrică se ridică la 70.
000 lei. Jumătate din această sumă se va plăti din banii adunaţi pe
chiria anticipată iar cealaltă jumătate se va achita din bugetul anului
următor.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














