UDMR ar putea discuta luni cu premierul desemnat Liviu Negoiţă

UDMR ar putea discuta luni cu premierul desemnat Liviu Negoiţă
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat sâmbătă că formaţiunea pe care o reprezintă a fost invitată la discuţii cu premierul desemnat Liviu Negoiţă, precizând că o eventuală întâlnire ar putea avea loc luni, la acest sfârşit de săptămână liderii UDMR fiind prezenţi în teritoriu.
Atât preşedintele UDMR, Marko
Bela, cât şi liderii grupurilor parlamentare ale formaţiunii din Senat
şi Camera Deputaţilor, Verestoy Attila şi Marton Arpad au precizat sâmbătă pentru NewsIn că la acest sfârşit de săptămână se află în
teritoriu, în Ardeal, şi că vor veni în Bucureşti luni.
"Am fost invitaţi la consultări de premierul desemnat, dar noi nu
suntem în Bucureşti. Noi de luni suntem acolo, o să ne consultăm şi cu
PSD, şi cu PNL, după aceea vom lua o decizie, dar nu văd un motiv pentru
care ar trebui să ne schimbăm opţiunea de a-l susţine pe domnul Klaus
Johannis pentru funcţia de premier", a precizat preşedintele UDMR.
Premierul desemnat Liviu Negoiţă a afirmat vineri, după întâlnirea de
delegaţiile PD-L şi ale grupurilor parlamentare ale minorităţilor şi
independenţilor, că runda de discuţii de duminică privind constituirea
noului Cabinet va avea ca obiect şi componenţa viitorului Executiv.
Premierul desemnat a spus că sâmbătă, la ora 16.00, va negocia cu cei
care au răspuns apelului său - grupul minorităţilor naţionale şi
grupul parlamentarilor independenţi, - dar este deschis la discuţii cu
cu celelalte partide, dacă se vor prezenta la negocieri. "Am discutat
şi cu cei de la UDMR care mi-au motivat absenţa lor de la discuţii,
urmând să ne întâlnim în cursul zilei de sâmbătă sau de duminică", a
anunţat Liviu Negoiţă.
El a precizat că la discuţiile de sâmbătă, la care speră să participe
şi PSD şi PNL, cărora le-a reînnoit public invitaţia, se va discuta şi
componenţa Cabinetului pe care-l va prezenta luni Parlamentului pentru
acordarea investiturii.
Negoiţă a spus că speră ca negocierilor de sâmbătă să le dea curs
toate partidele politice. "Nu vreau să calific refuzul PNL şi PSD.
Înţeleg această perioadă de campanie electorală (...) Am fost desemnat
ca premier în baza prevederilor constituţionale şi cred că regulile
democraţiei sunt valabile pentru toţi: nu se poate, oricât ne-am dori,
să încălcăm dreptul preşedintelui de a desemna un premier printr-o
majoritate de conjunctură", a mai spus Liviu Negoiţă.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 07:39 - Moment inedit în turneul din Spania: Papa Leon a intrat în cabina piloților și a salutat escorta aeriană - Video
- 07:18 - Bacalaureat: Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
- 07:06 - Sărbătoare 10 iunie: Sfântul Timotei, cinstit de creștinătate. Cruce neagră în calendar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













