Primăria, rampă de lansare pentru politicieni

Primăria, rampă de lansare pentru politicieni
Primăria a fost o bună rampă de lansare pentru mai mulţi politicieni, care au mers pe această reţetă a succesului. De la primărie, unii au ajuns direct la Cotroceni. Alţii la Palatul Victoria.
Moda primarilor care au ajuns să ia în mâini frâiele ţării a fost lansată de Victor Ciorbea în 1996, când acesta a părăsit primăria capitalei pentru postul de premier al Convenţiei Democratice. Ciorbea a fost primar general numai cinci luni.
A urmat Traian Băsescu. După ce a încheiat un mandat la Primăria Generală şi l-a câştigat pe cel de-al doilea, Băsescu a câştigat preşedinţia României, în 2004.
I-a călcat pe urme Adriean Videanu, care a fost primar general până în 2008. Videanu nu a mai râvnit la un nou mandat, dar a primit un portofoliu de ministru în Cabinetul Boc.
Între timp, Emil Boc, primarul Clujului, a lăsat şi el administraţia pentru Palatul Victoria, unde s-a instalat ca premier.
Sorin Oprescu a câştigat primăria generală în 2008 şi a promis că nicio altă funcţie nu-l va face să părăsească postul de primar. Iată-l acum candidând la preşedinţie.
Liviu Negoiţă este primarul sectorului trei, aflat la al doilea mandat. Deşi apreciat în sectorul său, Negoiţă a acceptat provocarea de a fi premier desemnat şi a forma un Guvern.
Nu pentru toţi politicienii, renunţarea la administraţie pentru funcţii înalte în stat a fost o idee bună. Victor Ciorbea a avut un mandat de premier agitat şi nu a mai reuşit să ocupe apoi nicio funcţie politică importantă, iar Emil Boc se apropie de finalul mandatului de premier, iar postul de primar de la Cluj s-a ocupat deja.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 07:39 - Moment inedit în turneul din Spania: Papa Leon a intrat în cabina piloților și a salutat escorta aeriană - Video
- 07:18 - Bacalaureat: Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
- 07:06 - Sărbătoare 10 iunie: Sfântul Timotei, cinstit de creștinătate. Cruce neagră în calendar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













