Ultimele Stiri· 2 min citire

Temperaturile cresc, dar soarele nu se va arăta pe cer - VEZI PROGNOZA METEO

6 nov. 2009, 02:08
Actualizat: 7 nov. 2009, 23:51
Temperaturile cresc, dar soarele nu se va arăta pe cer - VEZI PROGNOZA METEO

Temperaturile cresc, dar soarele nu se va arăta pe cer - VEZI PROGNOZA METEO

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: REALITATEA.NET

Se încălzeşte uşor de la o zi la alta. Maximele la finele săptămânii vor urca la valori între 13 şi 21 de grade, dar, nu vor lipsi ploile, ci chiar se aşteaptă să fie insistente în jumătatea de vest a ţării, unde şi presiunea atmosferică va fi mai scăzută.

Astăzi, chiar dacă vremea e închisă, mai ales în vest unde plouă abundent, temperaturile cresc simţitor: de la 12-13 grade în nordvest la 20 de grade în sudest. Nu vor zări soarele însă nici cei din regiunile nordice sau centrale, unde chiar dacă ploile sunt mai rare, tot mohorâtă se anunţă vremea. Singura regiune care pare mai ferită de precipitaţii este cea de sudest, dar aici, dimineaţa va aduce ceaţă.

Bucureştenii au şi ei în plan o zi de sâmbătă înnorată cu condiţii de ploaie slabă. Dar maxima urcă la aproape 18 grade Celsius.

Nici duminică nu scăpăm de ploi în jumătatea de vest a ţării. E drept, în rest, precipitaţiile se anunţă puţine şi izolate, dar vântul prinde putere în toate regiunile. Ne putem totuşi bucura de temperatura mult peste medie: de la 13 grade în nordvest la 21 în sudest.

Capitala încheie săptămâna cu nori şi ploi slabe, trecătoare dar cu o temperatură primvăratică de 19, poate chiar 20 de grade.

Luni ploile vor înceta în Banat şi în Crişana iar norii se mai împrăştie. În schimb mai plouă în Maramureş, în Transilvania şi în nordul Moldovei dar şi în Oltenia şi în vestul Munteniei. În est şi în sud-est ceaţa este din nou prezentă în primele ore ale zilei, apoi soarele trimite câteva raze printre norii stratiformi. Regimul termic nu sufera modificari semnificative, asa că maximele, între 12 şi 20 grade Celsius, caracterizeză o zi destul de caldă pentru data din calendar.

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri