Un jandarm s-a înecat în apropierea barajului de la Porţile de Fier II

Un jandarm s-a înecat în apropierea barajului de la Porţile de Fier II
Un jandarm în vârstă de 36 de ani din Drobeta Turnu Severin s-a înecat în Dunăre în timp ce se afla la pescuit în apropierea barajului de la Porţile de Fier II.
Sergentul major Daniel Marin, în vârstă de 36 de ani, se afla în timpul liber când a avut loc incidentul. Pescari care se aflau în apropierea barajului de la Porţile de Fier II au observat, în jurul orei 7.10, că jandarmul a alunecat în Dunăre de pe malul taluzat unde stătea la pescuit. Pescarii i-au sărit în ajutor, întinzându-i un băţ, însă curenţii foarte puternici l-au tras în Dunăre.
Şeful IJJ Mehedinţi, col. Vasile Erceanu, a spus că la nivelul inspectoratului s-a constituit o comisie care să cerceteze la faţa locului, împreună cu colegii de la ISU Mehedinţi, cauzele şi împrejurările în care jandarmul şi-a pierdut viaţa.
Zona este deosebit de periculoasă din cauza curenţilor foarte puternici. Sunt luate în calcul două variante: fie trupul neînsufleţit al tânărului a ajuns la grătarele barajului, fie a fost luat de ape şi dus în aval de baraj.
Sergentul major Daniel Marin lucra la dispeceratul 112 al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mehedinţi, era căsătorit şi avea doi copii.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














