Romii din Strehaia nu mai au bani să-şi termine palatele

Romii din Strehaia nu mai au bani să-şi termine palatele
Criza i-a afectat până şi pe proprietarii palatelor cu turnuleţe din Strehaia. Zeci de construcţii începute, în anii de prosperitate, au rămas neterminate. Romii spun că afacerilor lor nu mai merg, pentru că fierul vechi, de pe urma căruia trăiesc, s-a ieftinit foarte mult. În plus, romii au probleme şi cu fiscul, pentru că nu şi-au plătit impozitele.
La Strehaia zac neterminate zeci de palate şi vile. După un an de criză, prin buzunarele proprietarilor bate vântul. În aceste condiţii, mulţi romi spun că se întorc la vechile meşteşuguri.
''Nu mai facem nicio afacere. mergem cu cortul acuma.
facem cazane. Ne-am întors la tradiţia noastră veche, să
stăm cu cortul, să muncim, să avem şi noi o pâine'', spun ei.
De luni bune, romii nu şi-au mai plătit nici impozitele către fisc.
''Sunt romi bogaţi în Strehaia care din rea credinţă nu-şi plătesc datoriile. Sunt şi romi mai săraci care nu au posibilităţi, dar când iau ajutorul social vin la noi şi ne spun să le oprim unele sume din ajutor ca să-şi achite taxele şi impozitele locale'', a precizat Sâmion Burcu, primar Strehaia
În unele cazuri, romii care nu şi-au plătit datoriile la stat s-au trezit cu sechestru pe bunuri.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














