Boc spune că nu este interesat de un post într-un Guvern condus de Lucian Croitoru

Boc spune că nu este interesat de un post într-un Guvern condus de Lucian Croitoru
Premierul în exerciţiu, Emil Boc, a declarat că nu este interesat să deţină un portofoliu într-un Guvern condus de Lucian Croitoru, cel care a fost desemnat de şeful statului să înceapă negocierile cu partidele parlamentare pentru formarea noului Executiv.
"Nu sunt interesat de un post în Guvernul Croitoru", a declarat Boc la un post de televiziune, după ce moderatorul emisiunii i-a sugerat că ar putea ocupa,
spre exemplu, portofoliul Justiţei sau pe cel al Internelor.
Decretul prezidenţial pentru desemnarea lui Lucian Croitoru la funcţia
de prim-ministru a fost publicat joi în Monitorul Oficial, acesta fiind
pasul oficial pentru constituirea noului Guvern. Croitoru urmează să
înceapă negocierile cu partidele parlamentare pentru formarea unui nou
Guvern şi obţinerea votului Parlamentului.
Marţi, Guvernul condus de Emil Boc a fost demis în urma adoptării moţiunii de cenzură iniţiate de opoziţie.
Premierul desemnat, Lucian Croitoru, are, potrivit Constituţiei, zece
zile în care să-şi negocieze cu partidele majoritatea, să-şi facă
programul de guvernare şi echipa guvernamentală, la expirarea acestui
termen trebuind să vină în Parlament pentru votul de încredere.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














