Înainte de tragicul 0-5 de la Belgrad a fost un comic 0-2 în Regie

Înainte de tragicul 0-5 de la Belgrad a fost un comic 0-2 în Regie
La Belgrad ştiţi ce-am păţit. Şi cineva trebuie să fie de vină. Pînă să primească un "hi5" de la sîrbi, doi dintre iubiţii noştri fotbalişti, Adrian Mutu, căsătorit şi cu trei copii, şi Adrian Cristea, zis şi prinţul de meserie burlac, au petrecut ceva mai mult de cinci minute cu două piţipoance din Regie.
Şi asta înainte de meci, ca de obicei în aceste preliminarii. Împreună cu doi amici, Alex şi Crîng, cei doi Adriani au luat masa şi au apucat să facă cunoştinţă cu manechina – total necunoscută – Cristina Ţintilă şi cu cîntăreaţa de cabină de duş Alina Ghidarcea.
Toată treaba s-a petrecut în seara de 6 octombrie, în două mari restaurante: Spazio din Regie şi, nume predestinat, Doi Cocoşi din Străuleşti (Străuleşti, presupunem, este o localitate, ceva, că nu apare pe hartă).
Cele două gagici, libere de contract de felul lor, au fost disponibile şi duminică, 11 octombrie, în redacţia ziarului Libertatea, pentru o întîlnire cu fanii, la care am participat şi eu. Ce căutau ele, de fapt, acolo? Ne-a lămurit piţi aia blondă: "Pentru a explica prin această presă lucrurile clare, ce s-a întîmplat. Nu am avut nici o legătură, nici înainte şi nici nu vom avea. Nu sînt genul nostru" Citeşte mai mult în Academia Caţavencu
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 07:39 - Moment inedit în turneul din Spania: Papa Leon a intrat în cabina piloților și a salutat escorta aeriană - Video
- 07:18 - Bacalaureat: Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
- 07:06 - Sărbătoare 10 iunie: Sfântul Timotei, cinstit de creștinătate. Cruce neagră în calendar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













