Peste 35.000 de pelerini au fost la moaştele Sf. Parascheva în două zile

Peste 35.000 de pelerini au fost la moaştele Sf. Parascheva în două zile
Peste 35.000 de credincioşi s-au închinat la Sfânta Parascheva în primele două zile de pelerinaj. Punctul maxim a fost atins pe 10 octombrie, când circa 2.000 de persoane au format un rând de aproape 600 metri, în jurul orei 10.30, aşteptând să ajungă la racla cu moaştele sfinte.
Pelerinii ajunşi pe 9 octombrie la Iaşi au avut de aşteptat, cel mai mult, deoarece moaştele au fost scoase din Catedrala Mitropolitană abia a doua zi. pe 11 octombrie, la ora 16.00, câteva sute de persoane formau rândul la Sfânta Parascheva, iar timpul de aşteptare în cazul fiecărui pelerin se ridica la 50 de minute, potrivit căpitanului Mihai Cojocariu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Iaşi.
Până în prezent au fost înregistrate doar câteva cazuri izolate de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale, în special din cauza oboselii şi a alimentaţiei necorespunzătoare, conform precizărilor medicilor.
În ziua de 14 octombrie 2009, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane, pe o scenă special amenajată. La eveniment sunt aşteptaţi numeroşi pelerini, şefii administraţiei locale, politicieni şi preşedintele ţării Traian Băsescu.
Pelerinajul se va încheia pe 15 octombrie.
Moaştele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iaşi în iunie 1641, în timpul domniei lui Vasile Lupu. Timp de aproape 250 de ani au fost depuse la Mănăstirea Trei Ierarhi, dar în urma unui incendiu din anul 1888, din care au scăpat neatinse, au fost mutate la Catedrala Mitropolitană.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














