Federaţia "Spiru Haret" a decis să intre în grevă generală chiar în perioada alegerilor prezidenţiale

Federaţia "Spiru Haret" a decis să intre în grevă generală chiar în perioada alegerilor prezidenţiale
Federaţia "Spiru Haret" a decis, în urma referendumului organizat printre membri, ca profesorii afiliaţi să intre în grevă generală pe termen nelimitat, cel mai probabil din 16 noiembrie, calendarul nefiind încă stabilit, a declarat preşedintele executiv, Marius Nistor.
Celelalte sindicate din educaţiei nu au stabilit încă dacă intră sau nu
în greva din 16 noiembrie, însă rezultatele
parţiale se îndreaptă spre organizarea grevei generale, potrivit
sindicaliştilor. "Din cauza numărului mare de
membri şi a mişcărilor de protest de săptămâna aceasta încă nu a fost
finalizat referendumul, dar din ceea ce avem până acum, 90% din voturi
sunt pentru grevă", a precizat Simion Hăncescu de la
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Reprezentanţii Federaţiei Educaţiei Naţionale au precizat că referendumul lor va fi finalizat săptămâna viitoare.
Nemulţumite de scăderea veniturilor angajaţilor din sistemul bugetar odată cu intrarea în vigoare a Legii unitare de salarizare, de trimiterea în concediu neplătit timp de 10 zile a salariaţilor din domeniul public în perioada octombrie - decembrie 2009 şi de concedierea unui număr mare de salariaţi anunţată pentru anul 2010, sindicatele din învăţământ au protestat, în cadrul Alianţei Bugetarilor, printr-o grevă generală pe 5 octombrie şi un miting în faţa Palatului Victoria pe 7 octombrie.
Şi sindicaliştii din Sanitas urmează să stabilească luna acesta dacă vor continua protestele.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














