Paul Goma: Premiul Hertei Muller nu are legătură cu România

Paul Goma: Premiul Hertei Muller nu are legătură cu România
"Cum să însemne premiul Hertei Muller ceva pentru România? Ea nu a spus că este scriitoare română, ci bănăţeană", spune, pe un ton răspicat, scriitorul Paul Goma, unul dintre autorii români exilaţi de comunism.
"Ca neamţ, Herta Muller a fost recuperată de Germania. Am auzit-o lăudându-se că în curând are să scrie o carte despre suferinţele mamei ei din lagărele ruseşti. Şi, vă întreb, a scris-o?", adaugă Paul Goma, într-o scurtă declaraţie pentru NewsIn, arătându-se surprins, dar şi indignat că scriitoarea laureată cu Nobel este considerată a fi "de origine română".
În ceea ce priveşte legătura Hertei Muller cu România, despre care scrie neobosit, denunţând ororile din comunism, Goma spune răspicat că nu a citit nicio cartea de-a autoarei şi că în niciun caz nu vede legătura dintre aceasta şi ţara în care a trăit până în 1987.
Premiul Nobel pentru Literatură a fosta acordat joi scriitoarei germane de origine română Herta Müller, care, prin proza sa impregnată de poezie, şi-a ridicat vocea împotriva dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceauşescu, a anunţat Academia suedeză.
Herta Müller, născută la 17 august 1953 în localitatea Niţchidorf din Banat, a fost premiată pentru că "a schiţat un peisaj al dezrădăcinării cu concizia poeziei şi obiectivitatea prozei".
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























