Studenţii basarabeni din Galaţi au comemorat, miercuri, revolta din aprilie de la Chişinău

Studenţii basarabeni din Galaţi au comemorat, miercuri, revolta din aprilie de la Chişinău
Studenţii şi tinerii basarabeni din municipiul Galaţi s-au adunat miercuri, în Grădina Publică, pentru a comemora revolta conaţionalilor lor, susţinută la Chişinău în aprilie, imediat după ce Biroul Electoral Central a anunţat victoria comuniştilor în alegerile parlamentare.
Victor Ungureanu, vicepreşedintele Ligii Studenţilor Basarabeni din Galaţi, s-a declarat nemulţumit de cum evoluează lucrurile pe scena politică moldoveană acum, după ce partidele democratice s-au aliat la putere, exprimându-şi temerea că vor fi declanşate alegeri anticipate.
Pe 6 aprilie, moldovenii din Chişinău au ieşit în stradă, nemulţumiţi de rezultatul alegerilor parlamentare din 5 aprilie, care i-au reconfirmat pe comunişti la putere. Revoltele s-au extins şi în România, în marile centre universitare unde învaţă tineri de peste Prut. La Galaţi, studenţii basarabeni au protestat zile în şir în Grădina Publică şi pe treptele Universităţii "Dunărea de Jos", cerând reluarea scrutinului, despre care au spus că a fost fraudat de comunişti.
În timpul revoltelor, autorităţile de la Chişinău au închis punctele de frontieră cu România şi au introdus vizele pentru cetăţenii români. Acestea au fost eliminate recent, prin decret prezidenţial, de preşedintele interimar pro-occidental Mihai Ghimpu.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























