Ultimele Stiri· 1 min citire

Un concurs de enduro a fost organizat la Cislău

Un concurs de enduro a fost organizat la Cislău

Un concurs de enduro a fost organizat la Cislău

Publicat5 oct. 2009, 04:04
Actualizat5 oct. 2009, 04:40
SursăRealitatea TV

Pentru unii, vremea rea şi terenul accidentat sunt ingredientele esenţiale ale unei zile reuşite. Peste 100 de pasionaţi de motociclete din toată ţara s-au întâlnit, în weekend, în localitatea buzoiană Cislău, la un concurs enduro. După 35 de kilometri peste dealurile pline de noroi, concurenţii s-au bucurat mai mult că au terminat cursa decât pentru locul în ierarhia finală.

"Traseul l-am modificat între timp, după ce s-a dat startul, pentru că era practic imposibil de făcut", a declarat unul dintre organizatori. Cei peste 100 de concurenţi, printre care s-au aflat şi patru tinere, au pornit vitejeşte pe dealurile pline de noroi. Nu au lipsit accidentele. Unii dintre concurenţi s-au rătăcit pe traseu.

Concursul enduro de la Cislău a fost ultimul înaintea etapei de campionat naţional care va avea loc săptămâna aceasta, tot în judeţul Buzău, la Măgura.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri