Radu Berceanu a pilotat un avion cu ocazia mitingului aviatic de la Otopeni

Radu Berceanu a pilotat un avion cu ocazia mitingului aviatic de la Otopeni
Startul spectacolului aviatic a fost dat chiar de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, care s-a aflat la manşa unui avion Cessna. Pilot cu brevet de patru ani de zile, cu peste 300 de ore de zbor, oficialul a încercat şi o mică acrobaţie.
Acrobaţiile şi demonstraţile de măiestrie ale celor mai experimentaţi piloţi din ţară au ţinut cu sufletul la gură sutele de bucureşteni care au înfruntat, duminică, ploaia pentru a admira spectacolul aviatic de la Otopeni. Totul a fost organizat pentru a marca 40 de ani de la inaugurarea aeroportului Henri Coandă.
Sutele de bucureşteni care au ignorat ploaia de afară s-au bucurat de
cele mai îndrăzneţe exerciţii aviatice oferite de cei mai experimentaţi
piloţi din ţară. În timpul demonstraţiilor au putut fi admirate avioane
uşoare de acrobaţie, celebrul MIG 21, elicoptere şi avioane militare.
Cei prezenţi la miting au putut participa la călătorii de agrement cu elicopterul, au stat de vorbă cu piloţii care au participat la demonstraţii şi au primit informaţii despre ce trebuie să facă pentru a urma cursuri de zbor. La final, acrobaţii aerului au mulţumit publicului într-un mod special.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














