Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, la Sibiu, că se bucură că Traian Băsescu va candida, pentru că în campanie va trebui să răspundă la întrebările românilor după cinci ani de mandat, şi că, în opinia sa, şeful statului a ales Timişul pentru acest anunţ deoarece în vest "pierde vertiginos teren".
"Anunţul
oficial de candidatură al domnului Băsescu este un lucru pe care eu îl
salut pentru că în România trebuie să avem dezbateri şi discuţii despre
responsabilitate. În candidatură, Traian Băsescu va trebui să răspundă
la întrebările pe care nu doar celilalţi candidaţi le vor pune, ci
românii i le vor pune după cinci ani de mandat. Cu alte cuvinte, va
trebui să dea socoteală pentru cele ce s-au întâmplat, bine şi rău, şi
ce nu a făcut ca preşedinte. În sensul acesta eu sunt bucuros că mă voi
putea confrunta şi că Traian Băsescu va trebui să răspundă întrebărilor
legitime pe care naţiunea română i le va pune despre acest mandat", a
afirmat Antonescu.
Candidatul
PNL la alegerile prezidenţiale a spus că Băsescu a ales vestul ţării
pentru a a-şi anunţa candidatura deoarece acolo este o zonă unde a
pierdut teren. "Cred că a ales vestul ţării, judeţul Timiş, pentru că
acolo este o zonă unde domnul Traian Băsescu a pierdut şi pierde teren
vertiginos şi probabil că această amplasare a anunţului de candidatură
în vest este o încercare de a stăvili acest parcurs. Nu va reuşi,
pentru că cei din vestul ţării au avut aşteptări înşelate de către
Traian Băsescu. Oriunde şi-ar fi lansat candidatura, pentru domnul
Băsescu deznodmântul va fi acelaşi: fără niciun fel de îndoială, Traian
Băsescu va pierde alegerile", a susţinut Antonescu.
Liderul
PNL a mai afirmat că actualul şef al statului ar putea câştiga un nou
mandat doar prin fraudarea alegerilor sau dacă ceilalţi candidaţi nu
îşi vor valorifica în totalitate şansele. "El mai are o singură şansă
de a ieşi preşedinte, fie fraudarea alegerilor, fie o campanie în care
ceilalţi contracandidaţi să nu îşi valorifice în totalitate şansele.
70% din cei care îşi exprimă intenţia de vot nu-l mai vor pe Traian
Băsescu, vor alt preşedinte (...) Cred că în acest moment şansele
domnului Traian Băsescu sunt minime, România se pregăteşte pentru un
alt preşedinte. Domnia sa face gesturi disperate, recurge la tertipuri
şi încearcă să îşi aşeze un eventual succes doar pe mijloace
administrative de forţă. Reamintesc că toţi cei care au încercat acest
lucru, Ion Iliescu în '96 şi Adrian Năstase în 2004, au pierdut", a mai
spus liberalul.
Antonescu
a precizat că era previzibilă candidatura lui Traian Băsescu şi că el
nu a luat de bună toată "prefăcătoria pre-electorală", adăugând că se
bucură că şeful statului a luat această decizie. "Era clar că domnul
Băsescu va candida. Ăsta e un lucru de care eu persoanal sunt bucuros
pentru că aşa e normal şi aşa e democratic", a susţinut Antonescu.
El
şi-a exprimat speranţa că această competiţie electorală va fi una
corectă, afirmând că "acţiunile politice de la Bucureşti ale
preşedintelui Băsescu şi ale primului său ministru Emil Boc ne ridică
mari semne de întrebare în această privinţă". "Lupta pe Ministerul de
Interne, destituirea urgentă a 21 de prefecţi, în aceeaşi zi, la câteva
ore după preluarea întregii puteri guvernamentale de către Traian
Băsescu ne ridică semne de întrebare şi de asemenea toate semnele pe
care le dau sunt că va trebui să luptăm înainte de toate pentru alegeri
corecte şi transparente în România", a mai susţinut preşedintele PNL.
"Cred
că va câştiga acel candidat care va reuşi să se convingă pe cât mai
mulţi români să vină la vot pentru că au de ce veni la vot, pentru că
există o şansă, iar România are resursele pentru a-şi reveni, de a se
debloca, cu condiţia de a avea un preşedinte onest, bine intenţionat şi
capabil să se ţină de cuvânt", a conchis Antonescu.
Portretul lui Crin Antonescu făcut de analiştii politici
Liberalul Crin Antonescu, spun analiştii, are ca atu discursul
tăios, care prinde la public. În plus, nu are imaginea erodată şi aduce
un plus de prospeţime pe scena politică.
Antonescu duce în spate, însă,
moştenirea fostului premier şi mai este văzut şi ca un prizonier al
celor care l-au sprijinit în partid să-l detroneze pe Tăriceanu.