Vanghelie: PSD să aibă reprezentanţi în fiecare bloc, în fiecare stradă, doar aşa va câştiga alegerile
Vanghelie: PSD să aibă reprezentanţi în fiecare bloc, în fiecare stradă, doar aşa va câştiga alegerile
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat în deschiderea conferinţei PSD că nu se teme nici de Emil Boc şi nici de Traian Băsescu, indiferent ce decizie vor lua aceştia.
Vanghelie le-a mulţumit membrilor PSD pentru încrederea pe care i-au acordat-o "altfel nu aş fi avut posibilitatea să mă remarc şi să spun lucrurilor pe nume".
"Nu îmi este frică de Traian Băsescu şi nici de Emil Boc, indiferent de ce vor decide ei", a mai spus Vanghelie.
PSD trebuie să se apropie de oameni
Liderul PSD este convins că formaţiunea pe care o conduce va învinge la alegerile prezidenţiale, "cu Mircea Geoană preşedinte".
Preşedintele social-democraţilor din Capitală, Marian Vanghelie, a spus că nimeni în Bucureşti "nu mai are încredere în niciun partid politic" şi i-a îndemnat pe colegii săi din Bucureşti să se apropie de oameni.
"Încercăm să avem reprezentanţi în fiecare bloc, în fiecare stradă. Dacă vom şti pe fiecare stradă, în fiecare bloc, ceea ce se întâmplă, dacă oamenii vor şti că se pot duce la preşedintele de asociaţie, la deputatul nostru de Bucureşti, la ministrul nostru, când acest lucru va fi adevărat, vă spun că PSD va câştiga sigur alegerile timp de 20 de ani", a adăugat Vanghelie.
"Suntem într-o criză economică, parlamentară, generalizată în Romania, Traian Băsescu este criza în România", a continuat preşedintele PSD Bucureşti. "Cum îi va cere scuze ministrului Nica Traian Băsescu dacă va semna demiterea lui. Rămâne de văzut", a mai spus Vanghelie.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














