Disney a lansat un site cu cărţi, jocuri, filmuleţe având ca eroi personajele din animaţii

Disney a lansat un site cu cărţi, jocuri, filmuleţe având ca eroi personajele din animaţii
Compania americană Disney a anunţat lansarea unui site cu acces prin abonament, care va pune la dispoziţia utilizatorilor, printre altele, cărţi, filmuleţe şi jocuri cu personaje de animaţie, dar şi posibilitatea de a crea propria poveste.
Într-un comunicat al companiei, site-ul www.DisneyDigitalBooks.com este prezentat ca "o modalitate nouă şi revoluţionară, dedicată copiilor, prin care aceştia vor descoperi bucuria lecturii într-un mediu interactiv solid şi protejat".
Preţul unui abonament pentru accesarea site-ului este de 8,95 dolari pe lună sau 79,95 dolari pe an. Site-ul găzduieşte peste 500 de cărţi cu personaje din animaţii, în format electronic.
Pe acelaşi site, copiii îşi pot alege tipul de carte în funcţie de abilităţile de citire, dar pot înţelege şi cu ajutorul ilustraţiilor. Vizitatorii au la dispoziţie, de asemenea, un dicţionar online al personajelor şi îşi pot crea propria poveste, cu eroii precum cei din filmele "Piraţii din Caraibe" sau "Toy Story", "Hannah Montana", "Mickey Mouse" şi mulţi alţii.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














