MCSI organizează licitaţie pentru instalarea unui număr de 200 puncte de acces gratuit la Internet

MCSI organizează licitaţie pentru instalarea unui număr de 200 puncte de acces gratuit la Internet
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a lansat miercuri, 30 septembrie, o licitaţie pentru instalarea unei serii de 200 puncte de acces gratuit la Internet wireless de bandă largă, care se vor adăuga altor 40, dintre care 11 deja instalate, a anunţat, marţi, MCSI.
"Până la sfârşitul lunii octombrie MCSI prin intermediul celor două proceduri de cereri de ofertă, va pune la dispoziţia cetăţenilor 40 de hotspoturi, 11 dintre acestea fiind deja instalate. Iniţiativa MCSI este parte integrată a unui proiect mai amplu care presupune ca până la sfârşitul anului 2010 MCSI să instaleze 500 de hotspoturi, din care 240 vor fi puse la dispoziţie în cursul acestui an", se arată în comunicatul MCSI.
Proiectul MCSI a fost anunţat din luna iunie a anului curent când prim-ministrul Emil Boc împreună cu ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, Gabriel Sandu, şi primarul Liviu Negoiţă au inaugurat, în parcul Alexandru Ioan Cuza din Sectorul 3 al Capitalei, primul hotspot gratuit. "Acest proiect poate fi considerat un prim pas în procesul de implementare a Strategiei naţionale de dezvoltare a serviciilor de bandă largă, luând în calcul faptul că unul dintre obiectivele acestei strategii este acela de dezvoltarea a servicilor de bandă largă la nivelul populaţiei prin intermediul hotspot-urilor", se mai precizează în comunicatul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Infomaţionale.
Proiectul cu cele 200 de hotspot-uri va fi implementat în spaţii publice uşor accesibile cum ar fi centre universitare, centre culturale, pieţe publice şi parcuri .
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














