Sindicaliştii de la ArcelorMittal Galaţi au cerut indexarea cu 10% a salariilor în ultimul trimestru

Sindicaliştii de la ArcelorMittal Galaţi au cerut indexarea cu 10% a salariilor în ultimul trimestru
Sindicatul Solidaritatea din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi au cerut patronatului să majoreze salariile de pe platformă cu 10% în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, pe fondul revigorării comenzilor de oţel.
Administraţia ArcelorMittal Galaţi a discutat cu sindicatele din
combinat despre evoluţia companiei în ultimele trei luni. Managementul i-a informat pe
liderii sindicali cu privire la starea economică actuală a societăţii
şi le-a spus dacă îşi permite sau nu să crească salariile angajaţilor
până la sfârşitul anului.
Metoda evaluărilor trimestriale a
fost aplicată după ce, la sfârşitul lui 2008, compania a îngheţat
salariile din combinat, cu promisiunea că le va majora îndată ce
comenzile de oţel, prăbuşite pe fondul crizei, se vor revigora. La
sfârşitul trimestrelor I şi II, patronatul le-a spus sindicatelor că nu
poate oferi niciun leu în plus la salarii din cauza vânzărilor scăzute.
De această dată, însă, există semnale că o majorare salarială este
posibilă. Liderii sindicali au susţinut că cererea de oţel este în creştere,
iar combinatul aproape că nu face faţă comenzilor. "În aceste condiţii,
o indexare a salariilor cu 10%, atât cât să acopere rata inflaţiei, ar
fi acceptabilă. Noi vom cere 10%", a declarat, marţi, preşedintele
sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber.
Organizaţia a solicitat ca această majorare să se aplice în lunile
octombrie, noiembrie şi decembrie, perioadă în care partenerii sociali
să negocieze creşterea salarială care să se aplice în 2010. În prezent,
salariul minim pe care îl încasează un muncitor calificat de pe
platforma siderurgică ArcelorMittal Galaţi este de 833 de lei, nivelul
stabilit în 2008.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 07:39 - Moment inedit în turneul din Spania: Papa Leon a intrat în cabina piloților și a salutat escorta aeriană - Video
- 07:18 - Bacalaureat: Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
- 07:06 - Sărbătoare 10 iunie: Sfântul Timotei, cinstit de creștinătate. Cruce neagră în calendar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













