FORT ar putea organiza manifestaţii de protest în Bucureşti şi în ţară din 15 septembrie

FORT ar putea organiza manifestaţii de protest în Bucureşti şi în ţară din 15 septembrie
Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) ar putea organiza din 15 septembrie manifestaţii de protest în Bucureşti şi în ţară, printre motive aflându-se neplata către transportatorii de persoane a deconturilor aferente categoriilor defavorizate, a comunicat vineri FORT.
"Începând cu data de 15 septembrie Federaţia Operatorilor Români de Transport are în vedere organizarea de manifestaţii de protest în Bucureşti şi principalele oraşe din ţară după modelul celor de anul trecut", au declarat reprezentanţii transportatorilor.
Alte motivele pe care le invocă FORT în repetarea acţiunilor din 2008 sunt legate de lipsa de verticalitate în aplicarea modificărilor legislative convenite cu transportatorii, abuzurile comise împotriva transportatorilor comerciali de către autorităţile centrale şi locale, precum şi de către organismele de control.
De asemenea, Federaţia Operatorilor Români de Transport reclamă corupţia organelor de control al activităţii de transport şi lipsa de profesionalism al angajaţilor din CNADNR, RAR şi ARR, precum şi numărul mare şi valoarea nejustificată a taxelor specifice transporturilor rutiere.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























