Studenţii au mimat că dau cu sapa, la vizita lui Sorin Oprescu în Grozăveşti

Studenţii au mimat că dau cu sapa, la vizita lui Sorin Oprescu în Grozăveşti
Înapoi la comunism: voluntarii din Uniunea Studenţilor din România au mimat munca în faţa primarului general Sorin Oprescu, care a inspectat vineri lucrările municipalităţii care se realizează în campusul Grozăveşti.
Cu câteva minute înaintea de sosirea edilului-şef, circa 20 de studenţi stăteau de vorbă pe aleile din campus. Sosirea lui Oprescu, produsă în jurul orei 10.00, i-a făcut pe toţi să pună mâna pe unelte şi să se prefacă, exact ca în timpul vizitelor lui Nicolae Ceauşescu în teritoriu, că muncesc la amenajarea viitorului spaţiu verde din zonă. "Studenţii noştri nu au fost mobilizaţi de nimeni. Ei vin zilnic, din proprie iniţiativă, pentru a ajuta la lucrările din Grozăveşti", a explicat preşedintele USR, Andrei Botez.
Mirat că unul dintre voluntari se implicase în acţiune cu un rucsac mare în spate, primarul general l-a întrebat pe student dacă obişnuieşte să muncească în aceste condiţii, însă nu a mai aşteptat răspunsul.
De altfel, edilul-şef al Capitalei nu a fost foarte impresionat de efortul voluntarilor şi s-a arătat sceptic în privinţa modului în care studenţii vor păstra curate terenul de sport şi spaţiile verzi amenajate de primărie. "Sincer, nu cred că vor putea fi păstrate cu grijă", a spus Oprescu.
După vizita primarului general, la ora 10.45, studenţii nu mai erau la "muncă", mutându-şi cartierul general la o terasă, pentru un suc. Tot acolo a poposit şi primarul general, care a stat de vorbă cu studenţii.
În timpul vizitei în Grozăveşti, Oprescu a precizat că primăria a investit în complex prin construirea unui teren de sport, amenajarea de spaţii verzi şi alei, dar şi prin finalizarea unui punct medical care să deservească 5.000 de studenţi. În plus, municipalitatea a reabilitat reţelele de distribuţie a energiei termice din zonă.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























