Audierea lui Dinu Patriciu în dosarul "Rompetrol" s-a amânat pentru o lună

Audierea lui Dinu Patriciu în dosarul "Rompetrol" s-a amânat pentru o lună
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat joi, pentru 16 septembrie, audierea omului de afaceri Dinu Patriciu în dosarul "Rompetrol", din cauză că unul dintre inculpaţi, Victor Eros, nu s-a putut prezenta, fiind plecat din ţară.
Magistraţii au precizat că îl vor audia numai pe Patriciu în data de 16 septembrie, chiar dacă vor mai lipsi inculpaţi sau apărătorii acestora.
Dinu Patriciu s-a prezentat la Tribunalul Bucureşti la termenul de joi, dar nu a dat declaraţii presei.
Procurorii au finalizat, în data de 8 septembrie 2006, urmărirea penală în dosarul Rompetrol, respectiv partea referitoare la creanţa Libia şi manipularea pieţei de capital, şi l-au trimis în judecată pe omul de afaceri Dinu Patriciu pentru şapte capete de acuzare. Patriciu este judecat pentru: iniţierea unui grup de crimă organizată, spălare de bani în formă agravantă, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune, delapidare, divulgare de informaţii cu caracter secret.
Procurorii DIICOT au mai trimis în judecată în aceeaşi cauză alte 11 persoane, printre care şi patru reprezentanţi ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM): Gabriela Anghelache - preşedinte, Paul Miclăuş - vicepreşedinte, Victor Eros - membru şi Elena Albu - şefa Corpului de control din CNVM.
Citește și:
- 09:09 - Astronomii au descoperit un sistem stelar care emite semnale radio misterioase. Descoperirea ar putea explica fenomene cosmice rare
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 07:39 - Moment inedit în turneul din Spania: Papa Leon a intrat în cabina piloților și a salutat escorta aeriană - Video
- 07:18 - Bacalaureat: Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













