Isabel Allende povesteşte drumul spre libertate al unui sclav, născut din propria-i coastă

Isabel Allende povesteşte drumul spre libertate al unui sclav, născut din propria-i coastă
Isabel Allende vorbeşte depre obsesia libertăţii care i-a marcat traseul biografic, în ultimul său roman "La isla bajo el mar" ("Insula de sub mare"), în care personajul principal, un sclav din colonia Saint Domingo, îşi construieşte propria lume, în care libertatea este intim asumată.
"Viaţa mea este marcată de obsesia libertăţii. Orice formă de opresiune
ori injustiţie mă loveşte personal, iar sclavia este, de bună seamă,
forma extremă a opresiunii. Trebuia să scriu această carte. Cred că
Zarité, protagonistul cărţii, s-a născut din coasta mea", spune
scriitoarea, într-un interviu acordat cotidianului columbian El Tiempo.
În timp ce scria romanul "Zorro" la New Orleans, în 2005, Allende
a conturat noul personaj, a cărui poveste va fi lansată joi, în Chile.
Zarité "încarnează libertatea spiritului, o forţă încredibilă, ca un
uragan", mărturiseşte autoarea, pentru care sclavia este unul dintre
relele majore din istoria umanităţii. În sclavie, Zarité converteşte
lumea într-un microcosmos în care se reflectă universul închis al
coloniei, prin care îşi descoperă marele ideal, libertatea.
În New Orleans-ul anilor 1800, povesteşte autoarea, exista un puternic
aflux de francezi veniţi din colonia Saint Domingues, care acum se numeşte Haiti.
Allende s-a simţit obligată să povestească despre
cruzimile care au avut loc pe insulă, unde 30.000 de sclavi soseau
anual. Conform autoarei, în Saint Domingue 34.000 de oameni erau
liberi, iar o jumătate de milion trăiau în sclavie. "Ideea era să-i
exploatezi până la moarte", povesteşte Allende.
În ciuda acestor fapte, Haiti a fost prima republică independentă a
Americii: "Oamenii din Haiti sunt calzi, creativi, minunaţi, e o
tragedie că această ţară este ruinată", reflectă scriitoarea, care este
nepoata preşedintelui chilian Salvador Allende. "Nu trebuie să uităm că
sclavia încă există, chiar dacă se ascunde. Încă se vând oameni, mai
ales femei şi copii. Sunt invizibili", avertizează aceasta.
Într-un interviu acordat cotidianului "El Comercio" la începutul lunii
mai, Isabel Allende mărturisea că marca stilului său literar,
realismul magic, nu este de sorginte americo-latină, ci mai degrabă
indiană, scandinavă şi africană. Mult mai intim legat de naraţiunea
scriitoarei este visul, de care s-a legat în copilărie şi din care se
nasc întrebări, dar şi poveşti.
Autoarea mărturisea atunci că cea mai
grea încercare a scriiturii a fost romanul "Paula", născut dintr-o
dramă personală, moartea propriei fiice, iar cea mai uşoară, nuvela
"Casa spiritelor", una dintre primele încercări literare, scrisă pe
masa din bucătărie, fără aşteptări şi fără a fi destinată publicării.
"Nu am patrie. (...) În numele patriotismului au fost comise multe
orori. Mă simt acasă peste tot în lume", este crezul autoarei care a
creat o întreagă lume magică în jurul Evei Luna.
Nepoată a fostului preşedinte chilian Salvador Allende, Isabel s-a
născut în 1942 la Lima, în Peru. Copilăria şi-a petrecut-o în Chile, în
timpul dictaturii lui Pinochet refugiindu-se în Venezuela, unde rămâne
timp de cincisprezece ani şi lucrează ca ziaristă. Povestitoare
fabuloasă, comparată cu peruanul Llosa, Allende îşi face debutul
literar în 1982, cu nuvela " Casa spiritelor". În 1984 publică "Despre
dragoste şi umbră", apoi "Eva Luna" (1987), "Povestirile Evei Luna"
(1989) şi "Planul infinit" (1991).
Un an mai târziu, fiica scriitoarei moare în urma unei crize de
porfirie. Următoarea ei carte, "Paula" (1994), îi este dedicată.
Continuă să scrie febril, în 1999 apărându-i două titluri, insolitul
volum "Afrodita" şi romanul Fiica norocului", urmate de "Portret în
sepia" (2000). În 2003 îi apare volumul de memorii "Ţara mea inventată"
şi romanul "Zorro" (2005). În 2006 scrie romanul "Inés a sufletului
meu", iar în toamna lui 2007 publică romanul autobiografic "Suma
zilelor". 0
Cartea de debut, "Casa Spiritelor" a fost cu succes
ecranizată, având în distibuţie actori celebri, ca Meryl Streep, Winona
Rider şi Antonio Banderas, acesta din urmă primind un rol şi în
pelicula "Despre dragoste şi umbră".
În 1994, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier de l'Ordre des
Arts et des Lettres, iar în 2004, Isabel Allende a fost primită în
American Academy of Arts and Letters. În limba română, editura
Humanitas i-a dedicat lui Allende o serie de autor.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























