Ecaterina Andronescu: Învăţământul public ar trebui să fie obligatoriu până la finalul liceului
Ecaterina Andronescu: Învăţământul public ar trebui să fie obligatoriu până la finalul liceului
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat luni că la legile educaţiei s-a lucrat cu o echipă care a avut expertiza necesară şi că unul dintre punctele importante propuse în acest document este obligativitatea învăţământului până la clasa a 12-a.
"Din echipa care întocmit documentul au făcut parte reprezentanţi ai Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, rectori, prorectori, decani, reprezentanţii tuturor confederaţiilor sindicale din învăţământ, organizaţiile studenţeşti şi chiar şi reprezentanţii organizaţiilor de părinţi", a declarat Ecaterina Andronescu.
Ministrul Educaţiei a mai spus că "documentul este complet, abordează toate domeniile, dar este perfectibil. El porneşete cu definirea ciclurilor şi porneşte de la ideea de a avea grupa pregătitoare în cadrul învăţământului obligatoriu şi, de asemenea, cele trei cicluri: primar, gimnazial şi liceeal ar trebui să dureze câte patru ani. Propunem să fie învăţământul obligatoriu până la sfârşitul liceului".
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














