Boc: Obiectivul în relaţia cu FMI - susţinerea mediului privat pentru păstrarea locurilor de muncă
Boc: Obiectivul în relaţia cu FMI - susţinerea mediului privat pentru păstrarea locurilor de muncă
Obiectivul Guvernului în relaţia cu FMI şi CE este să susţină mediul privat pentru păstrarea locurilor de muncă, prin introducerea măsurii neimpozitării profitului reinvestit şi prin investiţii considerabile în infrastructură, a declarat premierul Emil Boc.
"În relaţiile pe care le avem acum cu FMI şi CE obiectivul central al Guvernului este să susţină mediul economic privat astfel încât locurile de muncă să fie păstrate. De aceea, un obiectiv pe care îl avem şi sper să îl realizăm este ca, în urma negocierilor, să putem introduce măsura neimpozitării profitului reinvestit. Şi cea de-a doua măsură importantă - de a avea resurse financiare considerabile pentru susţinerea infrastructurii rutiere, dar şi din sănătate, şcoli, mediu, reabilitarea termică a blocurilor", a declarat Boc în cadrul unei conferinţe de presă la Ministerul Finanţelor.
Premierul a precizat că, dacă autorităţile române nu obţin acest sprijin în perioada de criză, "va fi dificil de găsit soluţia pentru reconstrucţia economică a ţării".
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe că delegaţia FMI va elabora în cursul zilei de vineri proiectul scrisorii de intenţie, iar în acest sfârşit de săptămână experţii FMI, ai CE şi cei ai Guvernului vor finaliza textul scrisorii.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














