Elena Udrea a recunoscut că nu a semnat declaraţiile de avere din 12 iunie

Elena Udrea a recunoscut că nu a semnat declaraţiile de avere din 12 iunie
Elena Udrea a recunoscut că declaraţiile de avere şi de interese din 12.06.2009 nu au fost semnate personal. Ministrul Turismului a precizat însă şi că semnăturile ei nu seamănă una cu alta.
Într-un comunicat de presă remis presei, Elena Udrea a precizat că declaraţiile de avere şi de interese, din 10.06.2009, au fost completate la cabinetul ei, semnate personal şi depuse în termen legal la Guvern.
Ministrul Turismului a recunoscut însă că nu a semnat declaraţiile din 12.06.2009. "Declaraţia de avere şi cea de interese din 12.06.2009 sunt de asemenea
completate la cabinet, însă sunt nesemnate deoarece mă aflam în vizită
de lucru în Delta Dunării şi era necesar a fi depuse şi la Parlament în
termenul legal. Pe cele două declaraţii din 12.06.2009 a fost scris însă în clar numele meu de către persoana care le-a depus la Camera Deputaţilor", se arată în comunicat.
În ceea ce priveşte un al treilea document, a cărui semnătură a fost analizată miercuri de către un expert grafolog, Udrea a spus că îi aparţine şi a menţionat că semnăturile ei nu sunt la fel în foarte multe cazuri. "Dacă vă prezint semnăturile mele, n-o să regăsiţi 50 la fel", a spus Elena Udrea.
Referindu-se la semătura din cartea de onoare a Bursei de Valori Bucureşti, Udrea a spus că era foarte emoţionată şi este foarte posibil ca semnătura ei să fi fost deformată.
Citeşte şi Documente atribuite Elenei Udrea poartă semnături diferite, potrivit expertizei unui grafolog
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 07:39 - Moment inedit în turneul din Spania: Papa Leon a intrat în cabina piloților și a salutat escorta aeriană - Video
- 07:18 - Bacalaureat: Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
- 07:06 - Sărbătoare 10 iunie: Sfântul Timotei, cinstit de creștinătate. Cruce neagră în calendar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













