Ar fi măcel în România, dacă numărul deţinătorilor de armă ar creşte, susţin psihologii

Ar fi măcel în România, dacă numărul deţinătorilor de armă ar creşte, susţin psihologii
Cazul poliţistului care a ucis cu şase focuri de armă un tănăr, pentru că asculta muzică prea tare, scoate la iveală probleme grave ale românilor. Astfel, dacă dreptul de port-armă s-ar generaliza în rândul populaţiei, în România ar fi măcel, spun psihologii.
Românii nu sunt mai deprimaţi sau mai nervoşi decât alte naţionalităţi, dar cu siguranţă sunt mai iresponsabili. În această situaţie, o creştere a numărului de persoane care deţin arme letale ar duce la o creştere bruscă a criminalităţii în România.
''Ar fi măcel. Şi aşa, acum, în momentul în care există un număr foarte redus de persoane care pot deţine armă, nu trece o zi fără să existe un împuşcat. La noi ar fi îngrozitor. Iată pentru un motiv minor, un poliţist pune mâna pe armă şi trage şase focuri de armă'', a declarat prof.dr. Florin Tudose, psihiatru la Spitalul Municipal de Urgenţă din Bucureşti, pentru REALITATEA.NET.
Românii nu se gândesc la consecinţe, acţionează impulsiv, iar în condiţiile deţinerii unor arme letale ar fi adevărate pericole publice.
''Pentru români arma reprezintă un atribut de putere, de mare forţă sau un semn distinctiv, nu eşti ca ceilalţi. Deci fiecare care ar beneficia de o armă nu ar face decât să arate cât este el de grozav'', mai spune medicul Florin Tudose.
În acest moment, în România, armele de apărare şi pază pot fi procurate numai de către anumite categorii de persoane precum demnitarii, magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii, persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, precum şi de către persoanele incluse în programe de protecţie a martorilor. De asemenea, armele de vânatoare pot fi procurate de către vânatori şi colecţionarii de arme, iar cele de tir de către sportivii şi antrenorii de tir, dar şi de către vânatorii şi colecţionarii de arme.
Citeşte mai mult despre cazul poliţistului care a ucis un tânăr cu şase focuri de armă, pentru că asculta muzică prea tare
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














