Cenzură în Venezuela: Hugo Chavez suspendă 34 de radiouri şi televiziuni şi ameninţă alte 200

Cenzură în Venezuela: Hugo Chavez suspendă 34 de radiouri şi televiziuni şi ameninţă alte 200
Guvernul preşedintelui venezuelean Hugo Chavez a retras licenţele a 34 de radiouri şi televiziuni, avertizând alte 200 de staţii cu acţiuni similare, ceea ce a relansat polemica privind încălcarea libertăţii de expresie.
Posturile de radio şi televiziune vizate şi-au suspendat emisia sâmbătă
dimineaţă, după ce au primit instrucţiuni formale de la Comisia
naţională a telecomunicaţiilor (Conatel).
Sute de persoane s-au
adunat în faţa sediilor staţiilor vizate în semn de protest. "Nu
cenzurii", "Popor, deschide ochii, aceasta este o dictatură", proclamă
pancartele manifestanţilor din faţa sediului de la Caracas al grupului
de radiouri CNB, una dintre instituţiile suspendate. Reţeaua CNB, care
cuprinde cinci posturi de radio de ştiri, este critică la adresa
preşedintelui venezuelean.
"Asistăm la cel mai important dispozitiv de restricţii la adresa
libertăţii de exprimare aplicat vreodată în Venezuela, fără precedent
într-o perioadă de democraţie", a declarat Carlos Correa,
directorul organizaţiei neguvernamentale de apărare a libertăţii de
exprimare Espacio Público.
Directorul Conatel Diosdado Cabello a respins acuzaţiile de cenzură,
justificând retragerea licenţelor prin motive tehnico-administrative.
Potrivit lui, frecvenţele vor fi redistribuite unor persoane care
aşteaptă de mult timp să poată emite.
Jurnalistul Vladimir Villegas, fost director al televiziunii publice
VTV, a criticat însă retragerea licenţelor, dând asigurări că "se pot
face schimbări sociale respectând diversitatea şi fără a reduce la
tăcere criticii". Potrivit acestuia, Guvernul pregăteşte o serie de reforme care vizează
"denmocratizarea" unui sector care este în prezent destul de
concentrat. Totuşi, instituţiile private de presă apreciază că aceste
reforme vor sfârşit prin a consolida controlul statului asupra
informaţiei.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























