Sony a raportat pierderi trimestriale de 390 milioane dolari, din cauza scăderii cererii

Sony a raportat pierderi trimestriale de 390 milioane dolari, din cauza scăderii cererii
Sony Corp a raportat pierderi pentru al doilea trimestru consecutiv, în contextul în care aprecierea yenului a afectat vânzările companiei, iar recesiunea a afectat grav cererea pentru platformele de jocuri video, scrie Bloomberg.
Pierderile nete s-au ridicat la 37,1 miliarde yeni (390 milioane dolari), în trimestrul încheiat în 30 iunie, comparativ cu un profit de 35 miliarde yeni, în perioada similară din anul precedent. Economiştii chestionaţi de Bloomberg mizau pe piederi de 80 miliarde yeni.
Moody's a coborât în mai ratingul Sony pentru credite pe termen lung, cu perspectivă negativă, din cauza scăderii preţurilor şi aprecierii yenului. Astfel, Sony este următoarea companie, după Toshiba Corp şi NEC Corp, al cărei rating are de suferit, în contextul crizei.
Toshiba a precizat recent că pierderea operaţională s-a cifrat la 37,6 miliarde yeni în perioada aprilie-iunie, faţă de o pierdere de 22,9 miliarde yeni în perioada similară din 2008.
Pierderea netă s-a ridicat la 57,8 miliarde yeni, faţă de nivelul de 11,6 miliarde yeni în perioada similară din 2008, cauzată de o scădere de 17% a vânzărilor.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














