Tuburi de oxigen, apă şi aer condiţionat în corturile anti-caniculă din Bucureşti

Tuburi de oxigen, apă şi aer condiţionat în corturile anti-caniculă din Bucureşti
Primăria Capitalei a instalat, în apropierea principalelor intersecţii şi în parcuri, 22 de corturi anti-caniculă, dotate cu aer condiţionat, apă, scaune şi banchete de consultaţie, tuburi şi măşti de oxigen, tensiometre şi stetoscoape, a anunţat, joi, municipalitatea.
În Bucureşti vor exista opt puncte de distribuţie a apei gestionate de Apa Nova şi patru ale Adminstraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB). Tot ALPAB va distribui gratuit apă potabilă în ştrandurile pe care le gestionează (Dâmboviţa, Berceni şi Giuleşti). Aceste ştranduri vor avea program prelungit pâna la ora 22.00, mai informează municipalitatea.
Edilii Capitalei promit că fântânile arteziene vor funcţiona pâna la ora 24.00, iar cişmelele din parcuri vor avea apă tot timpul.
Meteorologii au emis, miercuri, o atenţionare cod galben de caniculă începând de joi, ora 14:00, până sâmbătă, ora 18:00, în majoritatea zonelor ţării, cu excepţia a nouă judeţe din nord şi centru, unde sunt prevăzute caniculă şi disconfort termic. Judeţele care nu vor fi afectate de codul galben sunt Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Mureş, Harghita, Braşov şi Covasna.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














