Daniel Niculae: Îmi cunosc bine potenţialul, doresc să-mi iau revanşa pentru anul trecut

Daniel Niculae: Îmi cunosc bine potenţialul, doresc să-mi iau revanşa pentru anul trecut
Atacantul român al lui Auxerre, Daniel Niculae, a declarat, miercuri, că a depăşit perioada nefastă din sezonul trecut şi vrea ca în noul campionat să-şi ia revanşa faţa de cei care au avut încredere în el, informează presa franceză.
"Anul
trecut am avut 6 luni foarte dificile. În momentul de faţă, am uitat ce
mi s-a întâmplat. Mă simt mult mai bine, sunt 100% pus la punct mental.
Îmi doresc să-mi iau revanşa pentru tot ce mi s-a întâmplat anul
trecut. Sunt convins că voi face un sezon bun la Auxerre", a spus
Niculae.
Fotbalistul susţine că dacă nu a plecat până acum de la Auxerre, este
exclus să mai fie transferat până la începutul sezonului: "Îmi cunosc
foarte bine potenţialul şi ştiu că pot da mult mai mult. Dacă nu am
plecat până acum, aici voi rămâne. Vreau să joc cât mai mult în acest
sezon şi sunt gata să dau înapoi tot suportul celor care au crezut în
mine în perioada trecută".
Daniel Niculae nu a marcat niciun gol în cele 32 de partide jucate în
sezonul recent încheiat din Ligue 1 şi a fost desemnat dezamăgirea
echipei de către publicaţiile din Hexagon. Atacantul nu a mai înscris
în campionat din martie 2008.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














