Deficit de circa 650 de educatoare în Capitală, după titularizare

Deficit de circa 650 de educatoare în Capitală, după titularizare
Capitala are nevoie, potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), de circa 1.000 de educatoare, însă, după afişarea rezultatelor la titularizare, numai 320 de posturi vor fi ocupate.
Pentru posturile de educatoare din Capitală s-au înscris la concurs 641 de persoane, dintre care 83 nu s-au prezentat.
Aproape 200 de participante la concurs au luat note între 5 şi 7, însă,
pentru a se putea titulariza pe post, ar fi trebuit să
obţină minimum 7. Cele cu note între 5 şi 7 pot deveni însă, suplinitoare.
La titularizare s-au obţinut şi 40 de note mai mici de 5, ceea ce înseamnă că respectivele candidate nu vor putea lucra în învăţământ, cel puţin până la viitorul concurs.
Reprezentanţii ISMB spun că Bucureştiul are nevoie de 1.000 de educatoare.
"În acest moment, sunt libere 600 de posturi de educatoare.
Cum, însă, construcţia de grădiniţe continuă,
iar inspectoratul intenţionează organizarea de noi grupe, pentru a
primi cât mai mulţi copii, vom mai avea nevoie, până în septembrie, de
alte 400 de educatoare", a precizat purtătorul de cuvânt al
ISMB, Marian Banu.
Pentru ocuparea tuturor posturilor, ISMB a folosit, anul trecut,
educatoare pensionate, suplinitoare şi candidaţi la titularizare care
nu au reuşit să ia nota minimă 7 pentru ocuparea unei catedre.
Potrivit ISMB, pentru a ocupa un post de educatoare sunt necesare
studii superioare de specialitate, iar salariile sunt între 700 lei
pentru debutanţi şi 1.200 de lei pentru cadrele didactice cu 40 de ani
vechime.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














