O prinţesă saudită care risca pedeapsa cu moartea pentru adulter a primit azil în Marea Britanie

O prinţesă saudită care risca pedeapsa cu moartea pentru adulter a primit azil în Marea Britanie
O prinţesă saudită, care are un copil nelegitim cu un britanic, a primit azil politic în Marea Britanie, după ce a explicat că riscă pedeapsa cu moartea pentru adulter dacă va fi trimisă înapoi în ţara sa de origine, relatează The Independent.
Tânara, căsătorită cu un membru al familiei regale din Arabia Saudită şi căreia justiţia britanică i-a garantat anonimatul, a convins un judecător să îi acorde azil, explicând că, în urma adulterului, riscă pedepsa cu moartea în ţara sa, potrivit cotidianului britanic.
Un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Interne a refuzat să confirme informaţia, explicând că nu face comentarii despre cazuri individuale.
Prinţesa s-ar număra printre câţiva saudiţi care au obţinut în secret azil în Marea Britanie şi a căror existenţă nu este recunoscută oficial de autorităţile britanice, pentru că ar reprezenta o critică implicită la situaţia drepturilor omului din Arabia Saudită.
Prinţesa s-a întâlnit cu amantul său britanic, care nu este musulman, în timpul unui sejur la Londra, scrie The Independent. Ea a rămas însărcinată un an mai târziu şi s-a întors în Marea Britanie pentru a naşte. După plecarea din Arabia Saudită, familia şi soţul său au întrerupt orice contact cu ea
Adulterul este pasibil de pedeapsa capitală în Arabia Saudită, ţară unde este aplicată foarte strict legea islamică.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














