Ultimele Stiri· 1 min citire

Sorin Oprescu vrea să mute Primăria Generală într-o clădire turn din Capitală. VEZI FOTO

16 iul. 2009, 08:54
Actualizat: 16 iul. 2009, 11:02
Sorin Oprescu vrea să mute Primăria Generală într-o clădire turn din Capitală. VEZI FOTO

Sorin Oprescu vrea să mute Primăria Generală într-o clădire turn din Capitală. VEZI FOTO

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: REALITATEA.NET

Sorin Oprescu vrea să relocheze sediul Primăriei Generale a Capitalei pentru cel puţin trei ani într-o clădire de sticlă de pe Splaiul Independenţei, situată la intrarea în Institutul Politehnic, potrivit unor surse din cadrul Primăriei.

Contactat telefonic de către REALITATEA.NET, viceprimarul Capitalei Ionuţ Popa ne-a confirmat procesul de relocare, dar ne-a spus că încă nu s-a aprobat de către Consiliul general locul exact.

"În cadrul unei şedinţe a Consiliului general al Capitalei, Sorin Oprescu a solicitat o împuternicire prin care să caute un sediu pentru relocarea actualului sediu, care se află în acest moment într-un proces de consolidare. I s-a acordat această împuternicire, iar în ziua de miercuri, 15 iulie, a venit cu un proiect de relocare, proiect pe care consiliul l-a respins pe motiv că proiectul prezentat de Sorin Oprescu era un proiect cadru, iar noi am solicitat un proiect detaliat. Până când se vor îndeplini toate procedurile, şi dacă lucrul acesta se va întâmpla conform normelor de administraţie şi de cheltuire a bugetului în vigoare, cred că într-o lună, două se va putea executa mutarea pentru o perioadă determinată, şi aici vorbim de luni sau chiar ani, pentru că actualul sediu al Primăriei Generale prezintă risc ridicat în caz de seism", a declarat Ionuţ Popa.

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri