Parlamentul European a celebrat, luni, 30 de ani de la organizarea primelor alegeri directe

Parlamentul European a celebrat, luni, 30 de ani de la organizarea primelor alegeri directe
Sărbătoare în Parlamentul European. Luni s-au aniversat 30 de ani de la organizarea primelor alegeri directe. Ceremonia a avut loc în prezenţa europarlamentarilor al căror mandat se încheie, marţi, dar şi a noilor europarlamentari, aleşi la scrutinul de luna trecută, în cele 27 de state membre al Uniunii Europene.
Din cei 33 de europarlamentari români, la festivităţile de luni au luat parte Corneliu Vadim Tudor, Theodor Stolojan, Cristian Preda, Renate Weber şi Adrian Severin. Ceilalţi europarlamentari, cu toate că şi-au anunţat prezenţa, nu şi-au mai făcut apariţia la ceremonie.
Festivităţile de la Strasbourg au început cu interpretarea uverturii "Forţa Destinului", de Verdi, de către Filarmonica din Strasbourg, acompaniată de o orchestră simfonică şi de un cor de copii.
Apoi, în sediul Parlamentului European a fost ridicat steagul UE, moment urmat de intonarea imnului european, "Oda Bucuriei", de Beethoven.
Dacă luni a fost o zi festivă la Strasbourg, marţi începe greul. Noii europarlamentari îşi vor începe, oficial, mandatul, şi, până joi, vor fi aleşi preşedintele şi vicepreşedinţii forului european şi va fi anunţată componenţa comisiilor parlamentare.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























