Institutul medico-legal din Los Angeles neagă informaţiile din The Sun despre autopsia lui Jackson

Institutul medico-legal din Los Angeles neagă informaţiile din The Sun despre autopsia lui Jackson
Institutul medico-legal din Los Angeles, care a efectuat prima autopsie în cazul lui Michael Jackson, a spus luni că informaţiile publicate de tabloidul britanic The Sun, potrivit cărora megastarul era extrem de slab şi aproape chel în momentul morţii, sunt inexacte, iar unele chiar false.
Adjunctul şefului Institutului medico-legal, Ed Winter, a spus că detaliile publicate de The Sun cu privire la starea în care se afla Michael Jackson nu provin nici de la autopsia efectuată de instituţia de stat, nici de la o a doua autopsie, privată, efectuată la cererea familiei.
"Nu ştiu de unde au venit informaţiile sau de la cine. Nu sunt exacte. O parte din ele sunt total false", a declarat Winters.
Pretinzând că a văzut un raport al autopsiei, The Sun a scris că Michael Jackson purta o perucă atunci când a murit, pentru a-i acoperi un păr rămas ca "puful de piersică". Potrivit aceleiaşi surse, solistul cântărea numai aproximativ 51 de kilograme, iar şoldurile, coapsele şi umerii erau plini de înţepături de ac, în timp ce în stomac nu se afla nimic cu excepţia unor pastile parţial dizolvate.
Michael Jackson recunoscuse în 1993 că are o dependenţă de calmante, dar recent trecuse printr-o examinare medicală amănunţită înainte de concertele de la Londra.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














