Angajaţii de la stat ar putea rămâne fără prima de Crăciun

Angajaţii de la stat ar putea rămâne fără prima de Crăciun
Se strânge cureaua din ce în ce mai tare! Bugetarii ar putea avea venituri mai mici, în a doua parte a anului. Este măsura la care se gândeşte Guvernul pentru a se încadra în fondurile de salarii. Astfel, angajaţii de la stat ar putea rămâne fără sporuri şi fără prima de Crăciun.
Fiecare minister în parte trebuie să aplice măsuri prin care să fie reduse cheltuielile cu personalul. Consilierul premierului, Andreea Vass susţine că unele soluţii de limitare a cheltuielilor ar fi disponibilizarea unor angajaţi de la stat sau tăierea primelor de Crăciun.
Reprezentanţii Executivului susţin că în instituţiile financiare, plata salariilor ar trebui să fie corelată cu nivelul de colectare a taxelor şi impozitelor. La ministerul Muncii unele sporuri au fost diminuate, pentru a nu se face disponibilizări.
"Eu ştiu că avem multe constrângeri bugetare şi lucrul acesta îl ştie tot Guvernul. Toată lumea înţelege că pentru a ne putem încadra în fond de salarii, prin două măsuri, diminuarea sporurilor ori prin restructurare", a declarat Marian Sârbu, ministrul Muncii.
Sindicaliştii nu sunt de acord cu propunerea Guvernului.
"La nivelul ministerelor a tăiat
deja cum sunt sporurile, creşteri salariale, cum sunt anumite creşteri
anuale, cum sunt neplata salariului de merit. Ne
aşteptam la aşa ceva.", a precizat Octavian Luca, vicepreşedinte Cartel Alfa.
"Să nu uităm că România are de plătit un credit de la FMI, nu vedem investiţii majore în infrastructură, o deschidere a creditului de consum, sunt doar măsuri restrictive, luate mai ales în domeniul bugetar. Am genera un nou rând de procese, litigii, ceea ce ar duce la plata unor cheltuieli mai mari de către stat.", a adăugat şi Răzvan Bordeanu, vicepreşedinte Sed Lex.
Ministerul Muncii susţine că va începe discuţiile cu liderii confederaţiilor sindicale privind diminuarea veniturilor pe care le au bugetarii.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














