Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat vineri că formaţiunea sa aşteaptă de la PD-L şi de la Traian Băsescu un răspuns în legătură cu "imixtiunea nepermisă" a preşedintelui în actul de guvernare, anunţând că în lipsa clarificărilor, social-democraţii vor lua o decizie în consecinţă
Mircea Geoană a mărturisit că, în cadrul Comitetului Executiv Naţional,
au avut loc discuţii "extrem de tranşante" cu privire la stadiul
relaţiei din coaliţia de guvernare, criticând în acest sens "acţiunile
destabilizatoare pe care domnul Băsescu" le aduce asupra acesteia.
"Considerăm în continuare că această coaliţie este posibilă şi necesară
în moment de criză, dar cred că a sosit momentul unei clarificări nete
şi clare cu privire la imixtiunea nepermisă a domnului Băsescu în
activitatea Executivului, care este la limita Constituţiei, a separării
puterilor în stat. Avem o relaţie cu cei de la PD-L, dar niciun fel de
obligaţie faţă de domnul Băsescu. Vom solicita la nivelul coaliţiei o
astfel de decizie clarificatoare faţă de modul în care protocolul
coaliţiei a fost respectat de ambele părţi, faţă de modul în care
suntem respectaţi de partenerii de guvernare şi mai ales despre
modalităţile în care putem să ne punem în aplicare obiectivele din
programul de guvernare. Pentru noi acest subiect este decisiv şi
absenţa unui răspuns clarificator şi public, evident obligaţia şi
responsabilitatea noastră vor trebui să facă subiectul unei decizii la
nivelul partidului", a declarat liderul social-democrat.
"Aşteptăm nu numai de la PD-L, dar aşteptăm de la Băsescu un răspuns
clarificator. Este inadmisibil să interferezi atât de brutal cu
activitatea Executivului, este o încălcare a separaţiei puterilor în
stat. De aceea va trebuie să avem o discuţie cu cei de la PD-L şi
inclusiv cu Băsescu, pentru a stabili care este regula jocului într-o
democraţie consolidată. Nu este Guvernul Băsescu, şi cu atât mai puţin
partea PSD din guvernare nu este Guvernul Băsescu. Deci trebuie să
stabilim o regulă clară a acestui joc şi în absenţa acestei clarificări
vom avea liberatatea de a lua măsurile necesare", a continuat Mircea
Geoană.
El a mai susţinut că PSD nu este deranjat doar de "această participare
nefirească şi contraproductivă la ultrima şedinţă de Guvern". "Este
vorba de aservirea aproape completă a guvernării PSD- PDL către un
terţ. Noi avem o relaţie de noi avem o relaţie de parteneriat simetrică
şi egală cu cei de la PD-L, nu cu Băsescu", a mai prevenit Geoană.
Preşedintele PSD a mărturisit apoi că au existat voci la această
şedinţă "pentru o acţiune mai rapidă", adică lideri care au cerut
ieşirea de la guvernare, dar că a prevalat ideea necesităţii acestei
coaliţii pe timp de criză. "Noi suntem un partid responsabil şi credem
că această coaliţie e în continuare necesară", a mai declarat acesta.
Geoană a mai spus apoi că Băsescu nu trebuie oprit doar de la a mai
interfera cu acţiunile Guvernului, ci trebuie înlăturat de la
conducerea ţării. "Din punct de vedere al alegerilor, îndepărtarea lui
Traian Băsescu de la Preşedinţia României reprezintă nu doar o
necesitate politică şi electorală a PSD, sau a lui Mircea Geoană, ci
reprezintă un obiectiv care trebuie să adune un larg front de iubitori
ai democraţiei şi ai unei noi direcţii pentru România. E clar că în
acest moment dl.Băsescu este un obstacol în calea acestor deziderate
naţionale. Interesul naţional cere ca Traian Băsescu să nu mai fie
preşedintele României, misiunea noastră depăşeşte interesul strict al
unui partid politic", a explicat el.