O planetă de şase ori mai mare decât Jupiter a fost descoperită de cercetători

O planetă de şase ori mai mare decât Jupiter a fost descoperită de cercetători
Oamenii de ştiinţă au observat o planetă din afara galaxiei noastre, cu o masă de circa şase ori mai mare decât cea a planetei Jupiter.
Cercetătorii de la Institutul Naţiona de Fizică Nucleară (INFN) din Italia susţin că aceasta este prima planetă descoperită în afara Căii Lactee. Corpul observat este situat în galaxia Andromeda.
Ei au folosit o nouă metodă de observare a spaţiului, numită "microlensing" sau "lensing gravitaţional", relatează telegraph.co.uk. Metoda depinde de alinierea unor corpuri în spaţiu, astfel încât astronomii au destul de puţin timp să tragă concluzii. Mai mult, având în vedere că alinierea aceloraşi corpuri se întâmplă extrem de rar, oamenii de ştiinţă nu pot reveni pentru studierea în detaliu a unei planete.
"Tehnologia ne permite să observăm planete comparabile ca mărime cu Jupiter în alte galaxii. Este o descoperire excepţională", declară dr. De Paolis, unul dintre cercetătorii INFS.
Jupiter este cea mai mare planetă a sistemului nostru solar, cu un diametru de 11 ori mai mare decât cel al Pământului.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























