A fost lansată versiunea YouTube XL, disponibilă pe televizor

A fost lansată versiunea YouTube XL, disponibilă pe televizor
YouTube XL este noua variantă alternativă a cunoscutei platforme de conţinut video, care a fost lansată joi, după şase luni de teste, pentru vizualizare pe televizor.
Utilizatorii de internet pe TV vor putea naviga pe YouTube XL folosind atât unităţile de comandă ale consolelor de jocuri Nintendo Wii sau PlayStation 3, cât şi telecomanda de televizor sau anumite modele de telefoane mobile.
Accesibil şi în orice browser de internet, noua platformă de video sharing are o structură simplificată faţă de varianta originală, fiind lipsită, printre altele, de opţiunea alegerii variantelor de videoclipuri High Definition sau High Quality. De asemenea, odată începută vizionarea unui clip video, la terminarea acestuia se poate alege ca în continuare să ruleze următoarele fişiere pe acelaşi subiect.
YouTube a fost creat în februarie 2005 de trei foşti angajaţi ai companiei PayPal, cu sloganul "Broadcast Yourself". Platforma foloseşte tehnologia video Adobe Flash pentru a oferi o mare varietate de produse media, precum filme, videoclipuri, emisiuni TV, scurtmetraje originale şi înregistrări făcute de amatori.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














