Cercetătorii egipteni vor să afle cine a fost tatăl lui Tutankhamon

Cercetătorii egipteni vor să afle cine a fost tatăl lui Tutankhamon
Cine a fost, de fapt, Tutankhamon ? Meritul dezlegării acestei enigme le-ar putea reveni cercetătorilor egipteni, care vor analiza mostre ADN prelevate de la mumia celebrului faraon, descoperită în 1922 de arheologul Howard Carter.
În prezent, atât paternitatea cât şi circumstanţele morţii tânărului rege care a domnit între anii 1333-1324 înainte de Hristos constituie o mare necunoscută pentru istorici. Nu se ştie dacă el a fost fiul faraonului Akhenaton sau al tatălui acestuia, Amenhotep al treilea, a declarat directorul Consiliului Suprem al Antichităţilor Egiptene, arheologul Zahi Hawass.
Testele vor fi efectuate de o echipă de specialişti de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Cairo. Până în prezent, Consiliul Antichităţilor s-a opus efectuării testelor ADN asupra mumiilor deoarece acestea urmau să fie făcute de străini în laboratoare nespecializate, a precizat oficialul.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














