Austria a cerut intensificarea controalelor la frontierele UE

Austria a cerut intensificarea controalelor la frontierele UE
Guvernul austriac a cerut o intensificare a controalelor la frontierele externe ale UE, pentru stoparea intrării delincvenţilor, responsabili în opinia sa de o creştere a infracţionalităţii în ţară, dar Bruxelles-ul s-a arătat sceptic, relatează AFP.
Sosit la Bruxelles pentru a se întâlni cu şeful Comisiei Europene, Jose
Manuel Barroso, cancelarul austriac Werner Faymann a spus că a abordat
problema "luptei împotriva infracţionalităţii" la frontierele spaţiului
Schengen.
El a cerut "ca securitatea frontierelor externe ale
spaţiului Schengen să fie reexaminată acolo unde este necesar şi
consolidată acolo unde sunt deficienţe". Această chestiune are un rol important în campania din Austria pentru
alegerile europene. Partidele de extremă-dreaptă au preluat chestiunea
şi sunt singurele în creştere în sondaje.
Cancelarul austriac a cerut ca UE "să acorde atenţie cererilor" ţării
sale, spunând că numărul furturilor a crescut cu 50% în unele regiuni. Însă Barroso s-a arătat rezervat. Spunând că tratează cu toată
seriozitatea îngrijorările austriece, el a declarat că extinderea în
2007 a spaţiului Schengen spre Est nu este responsabilă pentru
creşterea infracţionalităţii.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














