Becali nu mai vrea să plece în concediu în străinătate şi şi-a retras cererea făcută magistraţilor

Becali nu mai vrea să plece în concediu în străinătate şi şi-a retras cererea făcută magistraţilor
Gigi Becali a renunţat la cererea făcută magistraţilor Judecătoriei Sectorului 1, prin care voia să i se ridice interdicţia de a părăsi localitatea, pentru a pleca în vacanţă, timp de o lună, la Monte Carlo.
Potrivit reprezentanţilor Judecătoriei Sectorului 1, înainte de
terminarea şedinţei de judecată, după ce instanţa amânase cauza,
avocatul lui Gigi Becali s-a prezentat şi a depus o cerere prin care a
renunţat la acţiunea făcută de finanţatorul Stelei.
Avocatul omului de afaceri a declarat pentru NewsIn că Becali pur şi
simplu s-a răzgândit şi nu vrea să mai plece în concediu, de aceea a
decis să renunţe la cerere.
Procesul în care Gigi Becali cere să fie lăsat să plece cu familia sa
în vacanţă la Monte Carlo fusese amânat luni pentru ziua de 27 mai,
din lipsă de procedură.
Cererea a fost repartizată preşedintelui Judecătoriei Sectorului 1,
Nicoleta Cristuş, acelaşi magistrat care a dispus arestarea preventivă
pentru 29 de zile a lui Gigi Becali, dar şi revocarea interdicţiei de a
părăsi Bucureştiul şi judeţului Ilfov în perioada campaniei electorale.
Becali a fost reţinut de procurori, pe 2 aprilie, potrivit Parchetului
de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Acuzat de săvârşirea a trei
infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, a fost, apoi,
arestat preventiv, pe 3 aprilie, de către magistraţii Judecătoriei
Sectorului 1.
Tribunalul Bucureşti a decis, pe 17 aprilie, admiterea recursului făcut
de Gigi Becali împotriva hotărârii Judecătoriei Sectorului 1 şi
eliberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
Acuzaţiile de lipsire de libertate în mod ilegal i-au fost aduse lui
Becali, după ce acesta i-a sechestrat pe cei care îi furaseră maşina,
lăsată nesupravegheată, pentru 10 minute, în luna ianuarie, cu cheile
în contact.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 07:39 - Moment inedit în turneul din Spania: Papa Leon a intrat în cabina piloților și a salutat escorta aeriană - Video
- 07:18 - Bacalaureat: Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
- 07:06 - Sărbătoare 10 iunie: Sfântul Timotei, cinstit de creștinătate. Cruce neagră în calendar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













